19 MAR, 2019
În 2018 nu a fost exportat nici un kilogram de miere în țările CSI

A treia ediție a Forumului Național a Apicultorilor din Moldova a reunit circa 300 de apicultori din întreaga țară. În cadrul evenimentului au fost puse în discuție cele mai stridente probleme ale sectorului apicol, dar și prezentate perspectivele și realizările din anul 2018.

Ion Maxim, președintele Asociației Naționale a Apicultorilor din Moldova (ANARM), a menționat că, în ultimii ani apicultura a înregistrat o dezvoltare vizibilă, dar și a generat venituri esențiale pentru economie. Este o activitate importantă pentru toți agricultorii, albinele generând un plus de productivitate de până la 80% pentru culturi.

„Pentru a avea succes în afacerea lor, apicultorii trebuie să treacă de la o apicultură „de weekend”, la cea modernă în care se vor implica activ zi de zi și vor implementa tehnologii noi. Acest lucru va asigura producerea mierii de calitate și evitarea problemelor din sector. În cadrul Forumului, am prezentat informația de care au nevoie apicultorii pentru a-și înregistra afacerea, pentru a beneficia de suportul oferit din partea statului. La fel, în cadrul evenimentului, și-au împărtășit experiența apicultori de succes de peste hotare: România, Belarus, dar și de la noi din țară. Obiectivul nostru este de a promova apicultura performantă și a produce miere de calitate cu cheltuieli minime. Apicultorii contribuie esențial la dezvoltarea agriculturii, prin polenizarea culturilor, respectiv mărirea productivității cu 20-80%. Pentru anii următori ne propunem să ajungem pe piețele din Orientul Mijlociu, pe care sper să avem succes. O problemă extrem de mare este cea a prețului relativ mic, însă având o recoltă de 5-6 mii de tone nu ne putem compara cu țări unde se produc circa 60 de mii de tone de miere și sunt stabilite prețurile. În mare parte, mierea este exportată în Europa. Anul trecut în țările CSI nu a fost exportat nici un kilogram de miere”, a menționat Ion Maxim.

Agrobiznes a solicitat părerea acestuia privind conflictele ce apar între apicultori și agricultori din cauza stropirilor necontrolate cu produse de uz fitosanitar ce provoacă moartea albinelor – problemă actuală nu doar în Republica Moldova.

„Consider că o soluție eficientă este comunicarea apicultorilor cu agricultorii, deoarece o parte din vină revine și prisăcarilor. Cred că, până și la amplasarea stupinei apicultorii ar trebui să discute cele mai importante aspecte cu agricultorii din zonă. Respectiv și agricultorii să-i înștiințeze pe aceștia despre eventualele tratări. Din această colaborare au de câștigat ambii. La fel, apicultorul trebuie să se înregistreze la Administrația Publică Locală și să lase datele de contact pentru a fi anunțat. Dacă apicultorii s-ar înregistra de fiecare dată când schimbă locul stupinei aceste probleme ar putea fi evitate. Informarea reciprocă este calea spre succes. Trebuie cu toții să fim mai conștiincioși, deoarece folosirea irațională a produselor de uz fitosanitar are impact negativ și poate genera urmări grave nu doar pentru albine, ci și pentru noi, oamenii”, a mai adăugat acesta.

Prezent la eveniment a fost și Nicolae Ciubuc, ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului. Întrebat despre aportul Statului în dezvoltarea apiculturii acesta a menționat că, în doar doi ani valoarea investițiilor s-a mărit de circa 5 ori, iar apicultura rămâne a fi practic unica ramură a sectorului zootehnic ce înregistrează o ascensiune rapidă.

„Apicultura este importantă nu doar pentru agricultură, dar și pentru economie în ansamblu. Chiar dacă sectorul zootehnic este în declin, apicultura înregistrează creșteri importante în ultimii ani. Consider că, această ascensiune a avut loc datorită implicării active a prisăcarilor responsabili. Reieșind din oportunitățile pe care le avem la moment, consider că domeniul este cu adevărat competitiv și eficient. Apicultorii își răscumpără investițiile în doar doi ani de activitate, inclusiv datorită investițiilor. Avem mai multe proiecte lansate întru susținerea apicultorilor. Din perspectiva modificărilor și programurilor implementate avem în fiecare an o creștere a investițiilor. Dacă în anul 2016 am avut aproape 2 milioane de lei valoarea investițiilor – în 2018 aceasta a ajuns la 10 milioane de lei. Anual, atestăm o creștere a exporturilor producției apicole, în anul 2012 exportam circa 730 de tone, iar în 2017 am atins cifra record de peste 5 mii de tone. Peste 95% din miere este exportată în țările UE, ceea ce sporește probabilitatea de a obține un preț de comercializare mai avantajos. Prin stimularea producătorilor sperăm să provocăm tinerii de a studia apicultura și a lucra în acest sector. Mă bucur că sunt create astfel de platforme de interacțiune cu adevărat eficiente pentru apicultori”, a spus ministrul MADRM.

Potrivit apicultorilor prezenți la eveniment, cele mai importante probleme rămân a fi: piața instabilă de desfacere (aceștia cred că o soluție ar fi diversificarea producției apicole), imposibilitatea de a produce loturi omogene, micșorarea costurilor de producție și lipsa cadrelor de muncă în sector.

agrobiznes.md